Actualizat in 15.12.2019
Acest contract/regulament se aplica in calitate de Jucator/participant la Competitiile organizate RST SNOOKER CLUB (in continuare “RST”), membrilor Academiei RST,  locatie in administrarea RST, situata in Bucuresti, str. Doamna Ghica 167, sector 2) si  este incheiat

Intre

Asociatia RST SNOOKER CLUB (in continuare “RST”) si

 orice jucator, care o dată cu solicitarea inscrierii la oricare turneu organizat de RST, se obliga sa respecte acest contract/regulament

Partile SE OBLIGA LA RESPECTAREA acestui contract/regulament incepand cu data solicitarii inscrierii (prin toate formele: online, mail, etc) la oricare turneu organizat de RST SNOOKER CLUB, si pe durata nedeterminata in ceea ce priveste toate clauzele referitoare la ORICE poate afecta negativ imaginea RST .

Preambul

Acest document stabileste termenii si conditiile pe care RST si jucatorul le accepta o data cu inscrierea acestuia pentru a participa la evenimentele organizate de RST  SNOOKER CLUB (denumit in continuarea documentului „RST”) si/sau desfasurate cu aprobarea RST si inlocuieste toate variantele anterioare ale aceluiasi document dintre Jucator si RST. La inscrierea si participarea ca jucator/participant la competitii reprezinta vointa jucatorului/participantului si acceptarea prezentului document si a regulamentelor publicate in sectiunea Regulamente RST de pe site-ul www.snookerbucuresti.ro . Totodata prezentul contract/regulament se aplica inclusiv si impreuna cu regulamentele publicate la sectiunea de mai sus pe site-ul organizatorului si cu adaugirile conditiilor publicate prin alte mijloace social media de pe contul oficial al RST, cu referire la conditiile competitiilor care se vor desfasura sub organizarea RST.

Prin aceasta Partile hotarasc si vor respecta urmatoarele:

1.Termen

a. Acest contract/regulament ramane in vigoare de la data solicitarii inscrierii la concurs a Jucatorului lui pana la terminarea Competitiei / perioadei stabilite,  daca nu este suspendat conform termenilor stabiliti prin contract si pe durata nedeterminata in ceea ce priveste toate clauzele referitoare la ORICE poate afecta negativ imaginea RST .

2. Garantarea drepturilor

a. Prin confirmarile publicate la orice concurs organizat de RST,  si prin regulamentele publicate, RST garanteaza dreptul Jucatorului de a participa la evenimentele RST daca nu sunt incalcate alte reguli intre timp. Pentru a evita confuziile Jucatorul va plati taxele de participare aferente evenimentelor si va participa la concurs in conformitate cu regulile si conditiile stabilite atat prin prezentul document cat si  prin toate regulamentele publicate de RST.

b. Jucatorul plateste taxa stabilita pentru fiecare concurs/campionat catre RST.

c. Prin prezenta Jucatorul acorda RST dreptul de a folosi si de a autoriza terte parti sa foloseasca numele, porecla, imaginea, vocea, biografia, fotografiile Jucatorului si altele asemenea, in conexiune cu licenta, marketingul, publicitatea si comercializarea si promovarea Partenerilor evenimentelor RST. RST nu va utiliza, ori autoriza terti pentru utilizarea datelor jucatorilor pentru promovarea unui produs preferential.

d. Jucatorul este de acord sa respecte prevederile pe care RST le-ar putea cere pentru a confirma dreptul de copyright al RST ori a tertilor abilitati de RST si toate celelalte prevederi cuprinse in prezentul act.

e. Jucatorul ia la cunostinta faptul ca toate drepturile de difuzare, comercializare, inregistratre a evenimentelor RST apartin in totalitate RST.

f. Jucatorul este de acord cu stocarea, utilizarea si procesarea datelor personale de catre RST pentru scopurile prevazute in prezentul contract precum si comunicarea acestor date catre o terta parte.

3. Obligatiile Jucatorului

 A. Obligatii generale:

Conform solicitarii de inscriere lansate de jucator pentru a participa la evenimentele RST jucatorul va:

a. Respecta indicațiile, regulile, regulamentele și jurisdictia RST.

b. Respecta regulile de pariere in conformitate cu hotararile RST.

c. Lupta pentru cele mai bune performante sportive in fiecare competitie RST la care participa.

d. va folosi abilitatile sale la cel mai inalt nivel in fiecare competitie RST la care se califica.

e. Se va comporta intr-o maniera profesionista si etica.

f. Nu va intreprinde actiuni/declaratii care sa prejudicieze reprezentantii, oficialii, imaginea si integritatea RST si/sau a evenimentelor, partenerilor, jucatorilor, transmisiilor RST, atat pe perioada concursurilor/campionatelor cat si ulterior pe perioada nedeterminata.

g. Nu se va afla sub influenta drogurilor, ori a alcoolului in timpul evenimentelor RST.

h. Se va conforma instructiunilor, directivelor si deciziilor Directorului de turneu/Organizatorului ( ori a persoanelor autorizate, incluzand oficialii turneului) in orice problema aparuta in timpul evenimentelor RST, care revin in responsabilitatea Directorului de turneu, atunci cand acestea nu sunt prevazute in obligatiile generale prevazute in prezentul contract/regulament. Toate deciziile luate de Directorul de turneu/Organizator in aceste situatii sunt finale.

i. Se va conforma cu regulile si regulamentele locului de desfasurare si nu va prejudicia intelegerile dintre RST si reprezentantii locului de desfasurare a competitiei/lor.

j. Va trata organizatorii, angajatii, jucatorii, staff-ul locatiei, partenerii, partenerii media, publicul si orice alta persoana asociata cu evenimentul RST cu respect si nu va actiona in moduri abuzive, jignitoare, rasiste, sexiste, homofobe, intimidatoare, amenintatoare sau violente.

l. Se va conforma regulilor stabilite in timpul turneelor si competitiilor RST asa cum sunt stipulate in Regulamentele de concurs.

m. Se va conforma termenilor/indicatiilor aditionale stipulate pentru jucatori la fiecare turneu, conform notificarilor periodice catre jucatori in vederea participarii la evenimentele RST.

B. Obligatii comerciale, promotionale si profesionale

In conformitate cu obligatiile RST fata de parteneri si pentru a fi confirmat la evenimentele RST , jucatorul :

a. Se va conforma regulilor si regulamentelor privind expunerea de materiale promotionale. Jucatorul este de acord sa poarte o sigla a partenerilor organizatorului pe vesta, asa cum este desemnata de RST.

b. Se va referi la evenimentul RST cu titlul de sponsorizare asa cum va fi comunicat de RST.

c. Nu va face declaratii publice care ar putea concura si/sau prejudicia interesele snooker-ului, ale RST, partenerilor, altor jucatori, ori ale oricarui eveniment RST.

d. Nu va prejudicia reputatia RST, oficialilor, a evenimentelor RST, a partenerilor,  ori a jucatorilor.

e. Nu va prejudicia cu rea vointa contractele si intelegerile RST cu sponsorii, partenerii media, sau oricare alt tert.

f. Nu va incheia nici un contract ori intelegere care ar putea intra in conflict cu exercitarea drepturilor RST de a exploata evenimentele RST si orice alte elemente prin mijloace comerciale in orice modalitate ar putea fi acestea.

g. Se va conforma prevederilor comerciale si mediatice stabilite de RST.

h. Se va conforma in mod strict cu fiecare dintre aceste reguli:

i. Jucatorul nu va ceda un frame in timpul jocului decat in cazul in care sunt necesare snooker/e.

j. Odata ce jucatorul intra in competitia RST nu se va retrage din eveniment dupa tragerea la sorti.

k. Jucatorul va ajunge la locatia evenimentului conform regulamentelor si indicatiilor RST publicate.

4. Premii si remunerari

a. In conformitate cu obligatiile jucatorului stabilite in prezentul contract, subiect al clauzei 3, RST va publica daca exista fond de premiere pentru fiecare eveniment RST. Cuantumul fondului de premiere pentru fiecare eveniment RST va fi hotarat de RST si publicat in prealabil pentru fiecare eveniment RST sau transmis la cererea partii interesate.

b. In conformitate cu prevederile contractuale dintre RST si Sponsor responsabilul pentru plata premiilor se obliga sa achite jucatorului contravaloarea premiului conform cu performanta acestuia in termen de 14 zile de la incheierea evenimentului RST , a taxelor si impozitelor datorate catre stat.

c. Jucatorul va oferi RST datele personale si contul bancar necesare pentru achitarea premiului inainte de inceperea competitiei RST, in conformitate cu prezentul contract/regulament. Lipsa acestor date poate intarzia primirea premiului.

d. Jucatorul ia la cunostinta faptul ca RST poate opri o parte din premiu conform cu taxele ce revin jucatorului. Jucatorul este responsabil pentru sumele deductibile din valoarea premiilor. RST va oferi asistenta necesara pentru achitarea taxelor conform cu jurisdictia locala.

e. Daca jucatorul nu participa la primul meci al evenimentului din orice motiv, nu este eligibil pentru acordarea de premii in acel eveniment RST. Aceasta clauza nu afecteaza dreptul RST de a sanctiona un jucator in conformitate cu clauza 7 a prezentului contract.

5. Bilete si acreditari

a. RST poate oferi jucatorului pana la 4 bilete gratuite pentru fiecare meci disputat de jucator la fiecare eveniment RST. Aceste bilete sunt supuse regulilor si conditiilor stipulate la momentul acordarii lor. Jucatorul este responsabil pentru transportul, locatia si orice alte cheltuieli ale invitatilor sai.

b. Jucatorul nu va vinde direct sau indirect biletele, in conformitate cu clauza 5.a. stipulata in prezentul contract. Jucatorul se va asigura ca aceste bilete nu sunt vandute de nici o alta persoana si va returna RST inainte de meci biletele neutilizate.

c. Jucatorul este responsabil pentru comportamentul si actiunile invitatilor sai. In vederea acestui lucru RST isi rezerva dreptul de a interzice accesul ori de a evacua orice persoana din timpul evenimentelor RST pentru orice motiv.

6. Securitate:

a. Jucatorul este in totalitate responsabil pentru lucrurile personale pe care le are asupra lui in locatia evenimentului sau pe care le lasa in acel loc (de asemenea pentru obiectele/valorile invitatilor/familiarilor sai). Jucatorul este de acord ca RST, sponsorii sau proprietarul locatiei nu sunt responsabili pentru siguranta bunurilor lasate de jucatori la locatia competitiei. Jucatorul isi va face singur asigurarile necesare in caz de pierdere/deteriorare a bunurilor personale.

b. Jucatorul se va adresa Directorului de turneu pentru orice problema legata de securitate.

7. Sanctiuni

Sanctiunile sunt stabilite de catre Organizatorul RST prin comisia de disciplina. Aceasta comisie este formata din reprezentantii/oficialii de drept ai RST.

a. Daca jucatorul nu respecta termenii prezentului contract/regulament, RST poate actiona luand masuri astfel:

i. Avertisment – verbal sau scris

ii. Penalizare pecuniara: aceasta penalitate se aplica in functie de gravitatea faptei, incepand de la 500 lei (cinci sute lei) pana la 20.000 lei (doua zeci mii lei). Aceasta sanctiune se va comunica si in scris.

iii. Suspendare: aceasta suspendare se aplica in functie de gravitatea faptei incepand de la 1 luna pana la 12 luni. Aceasta sanctiune se va comunica si in scris.

b. Sanctiunile de la punctul. a. se pot cumula in functie de gravitatea faptei.

c.  Penalitatile pecuniare insotite de suspendare vor curge ca termen de la data platii acestora. Suspendarea isi produce efectele daca cel putin in perioada respectiva este inclus minim un turneu organizat de RST.

d. In timpul unui turneu, penalitatile impuse jucatorului pot fi deduse din cuantumul premiului acordat acestuia la final daca premiul este indestulator si daca gravitatea faptei nu implica sanctiunea suspendarii.

e. Plata sanctiunilor pecuniare se va face in contul bancar RST sau punctul d. de mai sus. 

f. Executarea sau nu a vreunei sanctiuni nu exonereaza jucatorul de obligatiile prezentului contract/regulament indeosebi art. 3 A.f. si B  atat pe perioada concursurilor/campionatelor cat si ulterior.

8. Plangeri

Daca jucatorul doreste sa reclame, ori sa depuna o plangere legata de RST, angajatii, directorii, referentii, directorul de turneu, echipament sau oricare partener, locatie, va face acest lucru print-un raport scris si semnat adresat oficiului director al RST. 

9. Amanari si anulari

RST isi rezerva dreptul de a anula, ori amana oricare dintre evenimentele RST. RST nu poate fi facut raspunzator fata de jucator sub orice forma (incluzand consecinte economice directe si indirecte, pierderea unor venituri, pierderi contractuale, de reputatie, etc.) daca un eveniment RST sau orice parte a acestuia este anulata sau amanata din orice motiv sau daca promoter-ul, sponsorul sau partenerul media retrage sau nu achita sumele datorate jucatorului sau catre RST pentru respectivul eveniment.

10. Raspunderea

Participarea jucatorului la orice eveniment RST se face pe raspunderea jucatorului si RST exclude in intregime raspunderea penala si orice alt tip de raspundere fata de participarea jucatorului la evenimentele RST. Nici un articol al prezentului contract nu incalca drepturile si responsabilitatea partilor: (i) pentru moarte sau raniri cauzate de neglijenta; (ii) frauda;

11. Nu exista parteneriat, agentie sau forma de angajare

Termenii acestui contract/regulament nu creeaza nici un tip de parteneriat, relatie de angajament intre parti. Partile sunt contractanti independenti. Jucatorii sunt responsabili pentru achitarea contributiilor, a taxelor si a taxei pe valoarea adaugata conform cu termenii contractului.

12. Legalitate 

a. Daca tribunalul sau orice alta autoritate competenta hotaraste ca orice parte a prezentului document este ilegala, invalida, aceasta va fi anulata si celelalte articole nu vor fi afectate.

b. Daca orice termen al acestui contract/regulament devine valid prin eliminarea unei parti a acestuia, se vor aplica modificarile minime in vederea validitatii acestuia.

13. Modificari

Acest contract/regulament nu va suferi modificari fara o notare a actualizarii mentionata in partea de inceput a acestuia. Nu vor fi aduse modificari ale prezentului contract/regulament in decursul vreunui turneu, in acest caz fiind valabila versiunea precedenta.

14. Notificari

a. Orice nota sau alt tip de comunicare privind prezentul contract/regulament va fi sub forma scrisa: electronic prin intermediul formularului de contact pus la dispozitie pe site-ul www.snookerbucuresti.ro , la adresa de e-mail office@snookerbucuresti.ro , expediata prin scrisoare recomandata la sediul RST mentionata mai sus, curier sau personal primind o confirmare in acest sens. Notificarile catre RST vor fi adresate Presedintelui si expediate catre RST. Si notificarile RST catre jucator vor fi expediate la adresa de mail oferita de catre acesta, sau in locatia precizata (pe propria raspundere) de acesta . Notificarile/adresele catre RST vor trebui sa contina: Numele si Prenumele emitentului, Datele de identificare ale acestuia,  date de contact (telefon, e-mail), adresa, obiectul notificarii, data si semnatura.  In cazul in care notificarea/adresa nu contine elementele mentionate mai sus, aceasta nu va fi luata in considerare. Emitentul Notificarii sau a Adresei va solicita RST o confirmare de primire in forma scrisa. Termenul de raspuns la notificari/adrese este de maxim 30 zile.

b. Orice notificare devine efectiva in momentul cand:( i) este confirmata in scris de catre RST; (ii) este livrata la adresa mentionata cu confirmare de primire in scris; ( iii) la data la care dovada de livrare a curierului sau a factorului postal este semnata (daca expedierea se face prin scrisoare recomandata ori curier).

15. Intregul contract/regulament si alte prevederi

a. Acesta reprezinta un contract/regulament intre parti si anuleaza orice versiuni anterioare existente.

b. Fiecare parte ia la cunostinta ca, inscriindu-se la concurs/turneu/campionat prin formularul de inscriere disponibil pe www.snookerbucuresti.ro/contact accepta sa respecte acest contract/regulament sub prezentii termeni, nu va avea alte pretentii, amendamente, garantii care nu sunt stipulate in prezentul document.

c. Pe intreg contractul/regulament Jucatorul este asimilat Tutorelui, Parintilor, Reprezentantului legal al acestuia iar acestia isi asuma respectarea prezentului document.

d. Jucatorul isi asuma atitudinea membrilor familiei sale fata de RST.

16. Legi in vigoare si jurisdictie

a. Acest contract/regulament si orice plangere legata de acesta vor fi rezolvate pe cale amiabila.

b. Partile sunt de acord ca in cazul in care nu pot rezolva divergentele aparute cu privire la prezentul contract/regulament si a regulamentelor publicate de RST pe cale amiabila se pot adresa instantelor de judecata raza sediului RST.